ASOCIAŢIA DE DEZVOLTARE TERITORIALĂ ŞI DE AUTOGUVERNARE DIN ZONA CENTRALĂ BEKES
Centrul teritorial centrul – Bekes este considerat un centru de dezvoltare regională bazat pe colaborare între Bekescsaba–Gyula–Bekes.
Scopul principal al acestui centru este de a da un model şi un exemplu pentru Ungaria şi UE in privinţa relaţiilor economice, sociale şi teritoriale pe linia instituţionalizării precum şi dezvoltarea relaţiilor transfrontaliere în privinţa colaborării între oraşe şi sate formând o regiune cu un efectiv aproximativ de 170.000 locuitori.
Scopul strategic este valorificarea resurselor şi valorilor locale pentru această regiune, iar pe linia internaţională prin creerea unui ax imaginar Bekes – Central, Bekes – Arad dinamizarea economică creşterea şi dezvoltarea regională a societăţii şi a
comunităţii.
Colaborarea instituţională este asigurată de înfiinţarea Asociaţiei de dezvoltare si uatoguvernare zona Central – Bekes, care a fost înfiinţată în 1993 de către cele trei oraşe, şi din 2005 având un program de acţiune, odată cu iniţierea programului 2007-2013. Asociaţia a înfiinţat Agenţia de dezvoltare, ca organizaţie de lucru să pregătească şi să coordoneze proiectele comune de dezvoltare legate de această regiune. Proiectul transfrontalier între Ungaria – România şi Ungaria – Sârbia şi Muntenegro se realizează prin finanţarea de la UE şi Ungaria.
Centrul teritorial şi Agenţia de dezvoltare Arad prin câştigarea proiectului de finanţare poate realiza diferite sarcini de dezvoltare şi generalizarea altor proiecte şi executarea acestor proiecte în diferite domenii de activitate.
Contact:
Adresa postala
Mid-Békés Territorial Development Municipal Association
HU-5600 Békéscsaba, Szt. István tér 7.
tel (mobil): +36-20/229-5055
tel / fax: +36- 66/445-887
email: kozepbekes@pannonmail.hu
web: www.kozepbekes.hu
Persoana de contact
Soczó Krisztina
Manager proiect